Capitolul 2 .Yahweh şi ateismul



Voi continua acest demers de redescoperire a lui Yahweh. Am făcut precizarea că atributul divin(Denumirea) şi înțelesurile sunt acestea :
אֱלֹהִי  Elohim  se traduce corect FIINŢA’ PUTERILOR (sau:FIINŢA’NOASTRĂ).
אדּו‍ֹנָּיAdonai  se traduce DOMNUL sau :NUMAI UNUL,denumire atribut Divin împrumutat din egipteană ATON’AY

אֱליEli înseamnă FINŢA’MEA (VIUL ‘MEU).

Relația între Unicul DOMN , între Yahweh şi dumnezei şi zei este una simplă Ateismul.Ateismul ca poruncă Divină  ,ca soluție de deratizare a planetei şi a omenirii,de toate superstițiile, ficțiunile devenite mituri şi legende sacre.Sau în cazuri mai rare, de prezența unor ființa nepamântești (extraterestre) şi îngeri decăzuți.
Ieremia 10:11Aşa să le vorbiți: „Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri.”
Ţefania 2:11Domnul va fi grozav împotriva dumnezeilor, căci va nimici pe toţi dumnezeii pământului; şi fiecare se va închina înaintea Lui în țara lui, în toate ostroavele neamurilor.Şi va pune în oameni pofta să-I uite,să-I surpe şi  să-I părăsească fiindcă nu există! “.
Ieremia 16:20  “Cum poate omul să-și facă dumnezei care nu sunt dumnezei?” –Îi cauți în lume şi nu sunt de găsit.”
2 Împărați 17:35Domnul făcuse legământ cu ei şi le dăduse porunca aceasta: „Să nu vă temeți de alți dumnezei căci sunt închipuirea unor puteri cereşti; să nu vă închinați înaintea lor, să nu le slujiți şi să nu le aduceți jertfe.”
Ieremia 10:5 Dumnezeii aceștia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveți şi nu vorbesc; sunt duși de alții, pentru că nu pot să meargă. Nu vă temeți de ei, căci nu pot să facă niciun rău şi nu sunt în stare să facă niciun bine.” –”

Ieremia 2:28 Unde sunt dumnezeii tăi pe care ţi i-ai făcut? Să se scoale ei, dacă pot să te scape în vremea nenorocirii,căci asta trebuie să facă dumnezeii vii.”

Amos 2:8 Se întind toţi,fiecare ,lângă fiecare altar pe haine luate ca zălog(chirie) şi beau în casa dumnezeilor lor amendați că sunt  mai osândiți decât ei.
Isaia 37:19 şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei,nu erau înaintea lumii ci erau lucrări făcute de mâinile omului, de lemn şi de piatră. De aceea i-au nimicit,căci lucrurile care sunt din lume ,nu erau înaintea (facerii) ei.(nu erau creatorii lumii)
Isaia 41:23Spuneţi-ne dumnezeilor ce se va întâmpla mai târziu, ca să știm că sunteţi dumnezei, şi nu sunteţi închipuiri născocite ,faceți măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toții.Ceva care să rămână la noi,să privim să pipăim şi să cântărim şi să fim uimiți cu toții.”
2 Împărați 18:34Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii  Sefarvaimului, Henei şi Ivei? Năcociţii aceștia aveau viață ? Au izbăvit ei Samaria din mâna Mea?
Sunt peste 2200 de versete împotriva dumnezeilor şi zeilor şi tuturor zeițelor. În care Yahweh îi tratează cu ridicol,într-o umilire(bășcălie) cruntă. Dar aceste versete sunt cele mai clare,limpezi şi edificatoare.Pentru ca oamenii să înțeleagă că viaţa din Univers şi de pe planeta noastră ea este CREATORUL,El este Universul spațiu cosmic deplin tot ce știm şi tot ce încă nu știm,tot ce este văzut şi tot ce este nevăzut. Alte forme din viață din Univers ne pot fi nouă superioare şi atât. Nu sunt dumnezeii,nu sunt nici zeii ,nici zeițele şi nici spiritele noastre. Sunt “călătorii lumilor” sau fiii stelelor,”Fiii lui Elohim” B’nei Elohim (Dumnezeu). Aşa cum îi denumește Biblia. Biblia îi numește clar Alafim,Nefilim,Gadolim ,Reţin care erau umonaoizi hibrid sau mutanţi .Mutanţii erau semi-zei erau mixtura (corcitura) dintre două specii una extraterestră  şi o rasă terestră cu ADN modificat.
Biblia oferă 14 exemple Acan un neam străvechi  din zile creaţiei,au suferit o mutaţie de gigantism. Og  Metamiţi au suferit o boală care le consumă hemoglobina ,”vampirism” .Au sfârşit să trăiască sub pământ şi în peșteri. Boşetim (Scârboşii)  o mixtură între o specie  plasmaformă şi  o rasă umană. Aveau înfățișarea unor descarnaţi plini cu bale (gelatină). Nefilim specie  extraterestră care au locuit Pământul anterior apariției oamenilor. Au abandonat planeta. sau reîntors cu pretenții de a fi Zeii oamenilor. Kadeşienii conduși de regina Kadeşa  specie  din Vega  au avut  temporar vasalitatea nefilimilor. Şi au locuit pământul în timpurile străvechi alături de Nefilim. Şi aceștia aveau pretenția de a fi Zeii şi Dumnezeii oamenilor. Balanimii ,Neamul lui Bal adică însoțitorii sau soții .Apreciau acuplarea şi mariajul cu femeile umane ale oamenilor. Levitami o specie reptiliană  venită de la marginea stelei Sirius au dominat Egiptul cu zeități hibrid om-animal (zoomorfe) şi Terafimii  care locuiesc prima Lună înafara soarelui ,spune Biblia . Terafimii apreciau comerțul cu oamenii inferiori şi primitivi ,mai ales resursele de pe Tera. Dar i-au protejat  ca să rămână loiali lui Yahweh şi specie suverană ,liberă pe planeta lor.Şi Gadolimii o specie ce a rezultat din amestecarea ADN-ului nefilim şi Kadeşimi cu oamenii,erau uriași.Şi caracteristica  lor era gigantismul. Schelete  din specia lor aveau şi 21 m înălțime.Şi Biblia mai aminşte de Ra’amoni (Ramenim),ei veneau de pe luna Ra-Horei de pe steaua Sirius. Şi au fondat Egiptul şi cultul lui RA şi Horus. Iau îndoctrinat pe egipteni,anume că casa lor, şi Raiul lor ca destinație finală este Sirius în egipteană Horet.Şi nicidecum planeta Pământ. Ei sau luptat cu Cheruvimi în Sinai Hurai şi Horetb(Horeb). Cheruvimii  ştim că  sunt un fel de îngeri nepământeni,un fel de trupe de elită a lui Yahweh. Şi la Moreşet şi Tafne-Miţraim  au dus lupte cu Şalyaim (Solii sau Coloniştii lui Yahweh) o specie inferioară Chervimilor, care colonizau  temporar planete,şi asistau  diferite specii ( un fel de baby sitter planetar) la nivel de specie sau specii planetare.  Dar deveneu şi Miliţie planetară. Şi lutimii  menţionaţi sun Şadaimii (Atot’Puternicii) sau B’nei Elohim (FIII LUI DUMNEZEU). Pe toate aceste specii oamenii iau numit DUMNEZEI, ZEI şi ZEIȚE . Yahweh nu  ne incită,nu instigă  rasa umană la rasism extraterestru. Dar  ne impune  să fim atei,să nu-i considerăm decât ceea’ce sunt ALTE SPECII.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu